Provocări și efecte ale mâncatului pasat

Pentru unii copii, trecerea de la mâncarea pasată (de la începutul perioadei de diversificare)  la mâncarea solidă se dovedește a nu fi o etapă ușoară. Ei pot experimenta senzație de vomă, tendința de a se ineca, anxietate, plânsete, refuz de a mai mânca.  Toate aceste reacții pot determina părintele să continue cu hrănirea cu piureuri pe o perioadă lungă de timp.  Dacă acest obicei nu este însoțit și de anumite măsuri, el poate avea următoarele efecte:

  • Întârzieri in dezvoltarea limbajului: în vorbire sunt implicați mușchii faciali și elemente ale sistemului oro-motor care sunt folosite și în procesul de hrănire cu mâncare solidă. Dacă un copil nu mestecă mâncarea, el nu își antrenează musculatura facială. Dacă este hrănit cu mâncare pasată, el nu își antrenează limba (ea rămâne în starea pasivă similară etapei de supt)
  • Întârzieri în dezvoltarea autonomiei: atâta timp cât copilul mănâncă hrană pasată el este dependent de adulții care i-o pot prepara, nu își antrenează abilitățile de a se hrăni independent etc.
  • Afectarea relațiilor sociale: dependența de procesul de pregătire a meselor cu alimente pasate poate să determine familia să evite tot felul de contexte de socializare. De asemenea, se poate întârzia inscrierea copilului la grădiniță din cauza dificultăților lui de alimentație sau să se scurteze programul pâna la ora de masă.
  • Afectarea imaginii de sine: întârzierile de dezvoltare pe diferite planuri duc la un nivel scăzut al încrederii in sine.

Ce poate duce la refuzul copilului de a se hrăni cu mâncare  solidă?

Pentru a identifica si trata corect cauza dificultăților alimentare este important să colaborați cu o echipă multidisciplinară formată din:

  • Pediatru –investighează in colaborare cu alte specialități pediatrice posibilele cauze medicale și evaluează statusul nutrițional
  • Dietetician – evaluează deficitele și stabilește împreună cu echipa medicală lista de alimente necesare să compenseze aportul nutrițional necesar în această perioadă
  • Logoped si kinetoterapeut– evaluează abilitățile copilului de a se hrăni cu mâncare solidă
  • Psiholog clinician și psihiatru – stabilesc dacă există o cauză senzorială (sensibilitate tactilă sau orală crescută la anumite texturi), întârzieri în dezvoltare sau cauze emoționale

Ce este de făcut?

În funcție de recomandările tuturor specialiștilor din echipă,se intervine urmând un plan individualizat ce conține proceduri medicale, de stimulare sau coaching familial pentru interacțiunea la masă . Sunt utile diferite activități prin care copilul să mențină ritmul de dezvoltare corespunzător vârstei sale, prin care să se simtă în control și să capete încredere în el să încerce mâncarea solidă:

  1. Stimularea oro-motorie (cu produse specializate, în genul periuței Z-vibe cu capete interschimbabile, mânerelor pentru masticație de tipul Grabber și instrumentelor pentru lateralizarea limbii – Oro-navigator) – are rolul de a pregăti elementele faciale implicate în procesul de hrănire și în vorbire. Pentru ca cel mic să fie pregătit și să se simtă în control în relație cu mâncarea solidă, el trebuie să fie capabil să mestece și să lateralizeze corect (să direcționeze mâncarea cu limba către măseluțe). De asemenea, creșterea tonusului mușchilor faciali, mobilității limbii și a buzelor îl vor ajuta să pregătească terenul pentru vorbire.
  2. Stimulare senzorială: îl va ajuta să echilibreze modul în care sistemul său nervos percepe diferitele texturi cu care intră în contact. Periajul corporal după protocolul Wilbarger, stimularea cu periuța cu vibrații la nivel oral, stimularea prin diferențele de temperatură (apă rece/apă caldă), joaca cu diferite materiale și texturi, pot susține acest proces.
  3. Stimularea motricității fine și a autonomiei: cu cât copilul se va simți mai în control și autonom în procesul de hrănire, cu atât va avea mai multă încredere să încerce mâncarea solidă. Pentru asta, pe lângă dezvoltarea abilității de masticație și de lateralizare, necesare sunt și abilitățile motrice care îi permit celui mic să se descurce cu tacâmurile.
  4. Împrietenirea cu mâncarea: de cele mai multe ori, un copil care nu poate mânca hrană solidă din diferite motive, dezvoltă teamă față de aceasta în urma experiențelor negative. Pentru a depăși aceste emoții, copilul are nevoie să se împrietenească cu alimentele. De ajutor sunt momentele în care îi permitem să le exploreze, să le cunoască (sa le atingă, să le miroasă, să pună limba pe ele, atunci când se simte pregătit), să se joace cu ele, să le asocieze cu experiențe pozitive, să îi observe pe ceilalți interacționând cu ele.

Mult succes!
Oana Mihalcea – Psiholog-logoped

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Meniu