Povestea lăcustei (traducere)

Aș vrea să împărtășesc o poveste din familie, care m-a ajutat să înțeleg cum poate o persoană să simtă îngrijorare, teamă cand  încearcă  o mâncare nouă.

Când fiii mei aveau zece și treisprezece ani, ne-am dus in Oaxaca, Mexic, să studiem limba spaniolă pentru o lună, într-un program de schimb  cultural.

Am trăit și am mâncat alături de o familie locală.

Am fost serviți cu mâncare absolut delicioasă toată luna, dar, în ultima zi, gazda noastră a mers la piață (Mercado) și a adus acasă o surpriză.

Marsha Dunn Klein

„Ce este?”, am întrebat în spaniola noastră ce abia începuse să se formeze. Răspunsul ei a fost „chapulinas”. Din cauză că doamna nu știa să traducă în engleză, a trebuit să căutăm cuvântul în dicționarul nostru de spaniolă, cuvântul insemna lăcuste, …da, ați auzit bine,  lăcuste.

Voiam să fim politicoși. Voiam să apreciem surpriza noastră, dar,,, lăcuste??! Chiar?! Așa că, din cauză că ai mei copii mă priveau ca și cum ar spune „Mamă, TU ești PRIMA”, am început să le studiez atent.

În primul rând,  erau moarte. Era un început promițător pentru că citisem la un moment dat că, în unele părți ale lumii, oamenii mănâncă insecte vii. Apoi, era evident că miroseau a usturoi și mie îmi place usturoiul. Însă, în bolul foarte mare cu lăcuste, erau numai părți: părți de cap, părți de corp, părți de picioare, părți de antene…părți! Acest lucru începuse să mă îngrijoreze serios. Am întrebat-o pe gazda noastră, „Cum se  mănâncă?” Ea ne-a făcut o demonstrație: a întins niște guacamole pe o tortilla și pe deasupra a turnat o mână plină de lăcuste, da, da, o mână plină de părți de lăcuste, după care a îndoit tortilla și a mâncat delicatesa! Toți ochii erau pe mine acum. Era rândul meu să mănânc lăcuste.

Am luat o tortilla, care îmi place, și am pus MULT guacamole. După aceea, încercând să par foarte curajoasă, am luat o foarte mică „parte” cu vârful degetelor, am pus-o pe grămada de guacamole, am îndoit-o și am mâncat-o. În gură am simțit ca un crănțănit, dar mă așteptam la asta pentru că avusesem aceeasi senzație cand am luat bucățile între degete. Toată lumea a chicotit, dar eu eram mândră că nu am reacționat ca și cum aș vărsa și că nu m-am făcut de râs. Dar încercarea nu se terminase. Aceasta nu era doar o gustare mica pentru familia gringo, era PRÂNZUL. Deci, pe la a patra lăcustă, înca aveam mult guacamole, dar și o grămăjoară întreagă de părți. Nu avea un gust anume, rău sau bun, căci grămezile generoase de guacamole dominau aroma, dar cu toate că aveam gura plină simțeam foarte bine senzația de crocant si crănțănitor. Toți am trecut prin această experiență cu mult haz și multe fotografii.

Mai târziu am realizat că experimentasem teama de a încerca un aliment, și, în mod firesc, am făcut lucrurile pe care le facem când vrem sa îi ajutăm pe micii noștrii prieteni.  Mai întâi m-am uitat la mâncarea nouă și am întrebat despre aceasta. Am mirosit-o și am reușit să o asociez cu un miros care deja îmi plăcea (usturoi). Am privit cum altcineva a mâncat-o. Am pipăit-o cu degetele cât o preparam. A trebuit să o încerc în ritmul meu, cu mult guacamole și tortilla la început, pentru a ascunde gustul și textura care mă îngrijorau. Am adăugat încă puțin din mâncarea ce îmi provoca teamă, m-am servit singură, în ritmul meu. Îmi era foarte clar că, dacă altcineva ar fi pus o grămadă de lăcuste într-o lingură și ar fi încercat să MĂ HRĂNEASCĂ, aș fi avut gag sau chiar aș fi vomitat și ar fi fost până la urmă o experiență foarte neplăcută.  

Pentru că am putut să merg în propriul meu ritm, am avut o experiență plăcută în final (deși lăcustele s-ar putea să nu ajungă niciodată pe lista mea de mâncăruri preferate!).

Trebuie să respectăm teama când copiii sunt anxioși în legătură cu încercarea mâncărurilor noi. E nevoie, înainte de a le oferi, să îi ajutăm să învețe ceva despre alimentele noi, lăsându-i să ne observe pe noi mâncând, lăsându-i să exploreze mîncarea nouă cu toate simțurile lor și obligatoriu în ritmul lor.

Să le aducem tot timpul aminte părinților, ce au copii care se tem să încerce mâncăruri noi, că trebuie să considere fiecare nou aliment ca fiind o lăcustă și să facă în așa fel încât experiența să fie cât mai ușoară și mai plăcută pentru copil.

Dragi părinți, gândiți-vă că orice aliment poate fi o lăcustă pentru copilul care se teme de mâncărurile noi.

© Get Permission 2019

The Grasshopper Story – traducere și adaptare  în limba română Georgiana Trancău, Andreea Manda


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Meniu